Evenimentele din ultimii doi ani au obligat organizațiile să își adapteze modelele de business la noile priorități și să accelereze transformarea digitală. Generalizarea lucrului hibrid, extinderea utilizării serviciilor cloud și a platformelor de colaborare, dar și migrarea interacțiunilor cu clienții finali în mediul online reprezintă măsuri uzuale deja în mediul enterprise.
Toate acestea exercită însă o presiune crescută asupra infrastructurilor de rețea, obligând organizațiile să caute soluții pentru simplificarea operațiunilor de management, reducerea efortului operațional prin automatizări inteligente și asigurarea unui nivel de securitate sporit. Aruba Central este o soluție care răspunde acestor cerințe și pe care Dendrio o recomandă atât organizațiilor care operează rețele distribuite de mari dimensiuni, cât și companiilor mici și medii, care nu dețin resursele tehnice necesare, dar au nevoie de garanția disponibilității și securității rețelei.
De ce scade randamentul rețelei
În prezent, tot mai multe companii se confruntă cu probleme generate de faptul că rețelele pe care le dețin nu mai fac față cerințelor actuale, managementul și întreținerea lor devenind complexe și costisitoare. Motivul: infrastructurile respective sunt în general un conglomerat de soluții hardware și software, care rulează mai multe sisteme de operare pe diverse platforme, în locații distribuite geografic. În plus, gestionarea acestora necesită utilizarea de soluții de la mai mulți furnizori, lipsite de integrare, precum și executarea a numeroase procese manuale de configurare.
Tot acest cumul de factori conduce la:
- creșterea riscului de apariție a erorilor de configurare, a problemelor de incompatibilitate – mai ales după realizarea update-urilor și upgrade-urilor –, precum și a riscului de downtime;
- dificultăți în monitorizarea performanței la nivelul întregii rețele, în identificarea cauzelor disfuncționalităților și derularea proceselor de troubleshooting;
- creșterea nivelului de încărcare a departamentelor IT – cu precădere a echipelor responsabile cu administrarea rețelei – și a costurilor operaționale;
- scalabilitate redusă și viteza mică de răspuns la cerințe precum adoptarea de noi tehnologii cu consum mare de resurse de rețea, asigurarea disponibilității aplicațiilor și serviciilor critice de business, extinderea rețelei în noi locații etc.
Pentru a rezolva acestor probleme, aproximativ 100.000 de companii au adoptat la nivel global soluția cloud de management al rețelei Aruba Central. Construită pe o arhitectură de microservicii, care integrează tehnologii inteligente, Aruba Central este special dezvoltată pentru a simplifica managementul și îmbunătăți peformanta rețelei, pentru a reduce costurile de operare și crește nivelul de securitate.
Conform raportului ”Exploring the ROI of Cloud-managed Networking with Aruba Central” rezultatele obținute de clienți confirmă promisiunile:
- 64% dintre companiile care au adoptat Aruba Central au reușit să reducă timpul necesar dezvoltării unei noi rețele sau al unui nou site cu cel puțin 50%.
- 44% apreciază că au scăzut cu peste 50% riscul de apariție al erorilor de configurare, în timp ce 66% – cu 25%.
- 96% dintre clienții Aruba Central au obținut câștiguri operaționale consistente folosind capabilitățile avansate de configurare și provizionare integrate în soluție.
- 63% au redus la jumătate timpul necesar rezolvării problemelor de rețea, în timp ce 33% au obținut o îmbunătățire cu până la 75% a vitezei de reacție. (1)
Plusurile operaționale asigurate de Aruba Central
Cifrele sunt atractive, însă iată ce înseamnă concret utilizarea Aruba Central pentru activităție de management al rețelei:
- Vizibilitate extinsă și opțiuni multiple de raportare
Unul din principalele avantaje ale soluției Aruba Central este dat de faptul că elimină, din start, nevoia de a utiliza mai multe unelte de administrare a rețelei, furnizând o consolă unică de management. Un prim beneficiu ce decurge de aici este vizibilitatea extinsă la nivelul întregii rețele – fie că e vorba de infrastructuri LAN, WLAN sau WAN, de rețele de timp campus, din sucursale sau centre de date. Astfel, accesând un singur tablou de bord, administratorii monitorizează și controlează nivelul de performanță al infrastructurilor din diverse locații, văd echipamentele de rețea și clienții conectați și depistează rapid modificările care pot semnala o potențială problemă.
Aruba Central furnizează o gama extinsă de rapoarte, care acoperă de la parametri de conectivitate, statusul rețelei și nivelul de consum al resurselor, până la evaluări ale experienței utilizatorilor finali, în diverse site-uri de rețea. Rapoartele pot fi personalizate facil și pot fi generate periodic, la intervale de timp prestabilite, sau la cerere.
- Simplificarea proceselor de înrolare, configurare și upgrade
Pentru a îmbunătăți eficiența operațională a echipelor IT, Aruba Central integrează o serie de funcționalități avansate pe zona de înrolare, configurare și provizionare a echipamentelor de rețea. Sunt procese de rutină, care – în mod tradițional – necesită multă muncă manuală. Realizarea configurațiilor și modificarea lor via CLI consumă timp și cresc riscul de apariție al erorilor – mai mult de un sfert (26%) din downtime-urile de rețea au la bază erori umane (date conform EMA: Network Management Megatrends, 2020). Aruba Central elimină aceste riscuri furnizând asistenți inutitivi și opțiuni multiple de configurare. Astfel, pentru a simplifica realizarea configurațiilor dispozitivelor, soluția oferă o interfață de utilizare care integrează fluxuri de lucru ghidate, pas cu pas. Complementar, Aruba Central permite utilizarea șabloanelor de configurare, pe care administratorii le pot crea și refolosi atunci când introduc un nou echipament în rețea. De asemenea, pentru dispozitivele cu cerințe de configurare comune, administratorii pot defini grupuri pentru a aplica sau modifica instantaneu setările pe seturi mari de echipamente.
Totodată, pentru a elimina riscurile aferente proceselor de upgrade, soluția livrează asistenți de instalare dedicați și permite programarea și realizarea automată a acestor operațiuni în feresterele în care rețeaua are un nivel de încărcare redus
- Automatizarea proceselor de provizionare
Un alt avantaj propriu soluției Aruba este acela că integrează funcționalități avansate de tip Zero Touch Provisioning (ZTP) prin intermediul cărora configurarea, upgrade-ul și provizionarea punctelor de acces, switch-urilor și gateway-urilor poate fi realizată rapid și de la distanță, fără a mai fi necesară intervenția directă a echipelor IT în diverse site-uri. Parametrii de configurare sunt definiți centralizat în Aruba Central – pe baza cerințelor specifice echipamentului, rețelei și site-ului în care este amplasat –, iar instalarea efectivă a dispozitivului se realizează automat când acesta este pornit. În momentul în care echipamentul pornește, prima operațiune pe care o realizează este să se conecteze la Aruba Central, unde este inventariat, asociindu-se datele de licențiere, și primește datele de configurare, din cloud. Tot acest flux se realizează automat, fără a fi necesară nicio intervenție din partea administratorilor de rețea.
Dacă doresc, administratorii pot delega sarcina de instalare către diverse echipe sau furnizori de managed services folosind aplicația mobilă Aruba Installer, prin intermediul căreia pot defini drepturi de acces, monitoriza și coordona procesul efectiv de instalare al echipamentelor. O dată finalizat, provizionarea configurațiilor se realizează cu ajutorul funcționalităților ZTP, iar satusul dispozitivelor respective este actualizat automat în consola centrală din cloud.
- Suport pentru munca la distanță
Prin intermediul funcționalităților amintite, Aruba Central asigură scalarea rapidă a rețelelor, permițând companiilor să furnizeze suportul necesar angajaților care muncesc de la distanță, indiferent de numărul lor și de locațiile din care aceștia lucrează. Opțiunile includ de la crearea de micro-rețele personalizate și utilizarea clasicilor clienți VPN pentru accesarea gateway-urilor Aruba dezvoltate în centrele proprii sau în infrastructurile cloud publice, până la orchestrarea rețelelor SD-WAN. Indiferent de opțiunea aleasă, odată utilizatorii finali conectați, administratorii pot monitoriza activitatea lor și pot interveni prompt atunci când apare o problemă. Aruba integrează un sistem proactiv de notificare prin intermediul căruia administratorii pot depista rapid cauza bottleneck-urilor și a altor probeleme care afectează experiența utilizatorilor, reducând astfel numărul solicitărilor de help desk și al perioadelor de inactivitate.
Utilizați Aruba Central așa cum vă doriți:
Aruba Central livrează aceste funcționalități pentru toate categoriile de beneficiari, care dețin sau nu infrastructura IT sau competențele necesare rulării soluției. Pentru a oferi o liberate cât mai mare de alegere, Aruba Central este disponibilă atât în versiune on-premises și cloud (Software-as-a-Service), dar și ca serviciu administrat, prin intermediul unui Managed Service Provider, ca Dendrio, spre exemplu.
Indiferent de scenariu, echipa Dendrio asigură servicii de:
- Definire a arhitecturii soluției, transpunând cerințele și nevoile pe care le aveți în designul tehnic al acesteia.
- Configurare, personalizare și integrare a soluției Aruba Centra cu alte aplicații pe care le dețineți.
- Migrare și management efectiv al rețelei.
- Mentenanță și suport.
Dacă doriți mai multe informații despre soluție și serviciile livrate de echipa Dendrio, vă invităm să ne contactați și să accesați și materialele noastre despre: Cum puteți crește eficiența rețelei utilizând funcționalitățile AI integrate în Aruba Central, precum și despre Soluțiile practice de creștere a securității rețelei utilizând Aruba Central.
De asemenea vă punem la dispoziție un e-Book pe care să îl puteți transmite mai departe în organizație: