Cloud-ul este o tehnologie bine cunoscuta pentru agilitatea sa si viteza rapida cu care se poate construi un mediu de testare/dezvoltare pentru aplicatii, dar si un mediu de productie in care sa ruleze efectiv aceste aplicatii si sa fie folosite de clienti/utilizatori. Administratorul de sisteme (sysadmin-ul) este cel care proiecteaza, construieste si gestioneaza infrastructura virtuala folosita de echipele de developeri, DevOps si de Quality Assurance pe durata intregului ciclu de viata al aplicatiei.
In acest lifecycle poate fi necesara instalarea unui patch de securitate, efectuarea unui upgrade de versiune sau aplicarea rapida a unui hotfix. Fiecare dintre aceste operatiuni are un risc asociat si poate introduce instabilitati in functionarea corecta a aplicatiei, lucru care impune restaurarea celei mai recente stari de functionare in parametri normali.
Apare nevoia efectuarii de backup pentru instanta care gazduieste aplicatia. Tipul de backup este dictat de cerintele specifice business-ului organizatiei. Poate este necesara retentia datelor pe perioade lungi de timp din motive de complianta sau poate ca este mai important un timp de restaurare mai mic pentru a respecta SLA-ul agreat cu clientul. O data ce sunt intelese cerintele de business se poate alege si un tip de backup.
Backup #1. Clona. Clonarea unei masini virtuale este un tip de backup care are in principal doua use case-uri: ca o metoda rapida de restaurare a unui sistem si ca un mod prin care se pot crea noi instante, avand un template la dispozitie. Este metoda de backup care ocupa cel mai mult spa tiu pentru ca este creata o copie identica a originalului, pastrandu-se chiar si hostname, adresa IP si adresa MAC. Acesti parametri trebuie sa fie unici, asa ca nu ar trebui sa se uite schimbarea acestora inainte de a initiliza clona. Clonarea unei instante este de obicei o actiune care indeplineste simultan doua obiective: backup si restore. Un scenariu foarte popular in care se foloseste o clona este cel in care se doreste testarea unui feature in mediul de productie. Evident ca nu se va testa acel feature pe masina live, insa se poate face o clona si se poate testa acolo pentru un rezultat identic cu cel de pe masina live.
Backup #2. Backup full. Este modul traditional de backup, cel in care sunt salvate toate datele, la fel ca in cazul unei clone. Insa, softul de backup poate avea si alte capabilitati precum deduplicarea datelor si compresia lor pentru a reduce consumul de spatiu de stocare. Mai mult, clona unei Instante este pastrata in acelasi loc cu originalul, insa backup-ul este pastrat intr-o locatie externa acestuia – hard disk, tape-uri sau cloud. Backup full ofera “ease of mind” sysadmin-ilor care stiu ca au un punct de restaurare in caz de dezastru.
Backup #3. Backup diferential. Un astfel de backup este cel in care sunt identificate datele modificate de la ultimul backup full si updatate cu noul continut, procesul in sine de update durand mult mai putin. In cazul in care este nevoie de restore, se pleaca de la ultimul backup full si apoi se adauga diferentele. Ideea de baza este ca punctul de restaurare este intotdeauna ultimul backup full.
Backup #4. Backup incremental. Backup-ul incremental este foarte similar cu backup diferential, cu mentiunea ca se poate face pentru orice tip de backup, full, diferential sau un alt backup incremental. Backup-ul incremental este cea mai rapida forma de backup, insa este si forma care necesita cel mai mult timp in caz de restaurare. Pentru a ajunge la starea curenta trebuie mai intai restaurat backup-ul full, apoi fiecare backup incremental in parte. Decizia de a folosi backup incremental sau diferential se ia in functie de fiecare situatie in parte. Daca SLA-ul pe care furnizorul aplicatiei il are cu un anumit client este suficient de relaxat, atunci se poate folosi un backup incremental pentru a reduce gradul de incarcare de pe instanta. Daca este nevoie de un timp de restaurare mai scurt, daca SLA-ul este mai strict, atunci backup-ul diferential este tipul de backup potrivit.
Tipul de backup pe care o organizatie trebuie sa il implementeze in arhitectura sa de virtualizare depinde de SLA-urile agreate cu clientii sau de cerintele specifice domeniului de activitate. De altfel, nu exista un tip ideal de backup, fiecare metoda avand avantaje si dezavantaje. Organizatia poate folosi chiar un mix din metode de backup prezentate pentru a indeplini cel mai bine asteptarile clientilor si planurile lor de business continuity in caz de dezastru.
Mihai Dumitrascu, Sr Systems Engineer