Zi de zi, fiecare dintre noi foloseste aplicatii si servicii care sunt in cloud, gazduite pe servere care nu sunt ale noastre si pe care le accesam folosind o conexiune la Internet, fixa sau mobila. Companii din toate industriile, cu prezenta la nivel global, precum Spotify, Netflix, Verizon, eBay, Facebook, LinkedIn, Twitter, Samsung, Twitch si multe altele au ales produsele si tehnologiile puse la dispozitie de furnizorii de cloud (CSP – Cloud Service Provider) ca Amazon AWS, Microsoft Azure si Google GCP pentru a-si desfasura business-ul si pentru a-si deservi clientii.
Popularitatea si adoptia tehnologiei de cloud computing este in continua crestere. Din ce in ce mai multe organizatii incep sa constientizeze avantajele pe care cloud-ul le aduce in modul in care isi desfasoara activitatea. Organizatiile la inceput de drum si startup-urile sunt cele care aleg in mod firesc sa fie “cloud native” sau “cloud first”, insa si organizatii “mature”, cu ferme de servere “in house” pot migra usor usor catre un mediu cloud, prin operatiuni de tipul “lift and shift”, mutand aplicatiile gazduite on-premises in data center-ul unui CSP.
Cand vine vorba de cloud computing exista trei servicii pe care o organizatie le poate folosi:
- IaaS – Infrastructure as a Service
- PaaS – Platform as a Service
- SaaS – Software as a Service
IaaS reprezinta un model de serviciu pus la dispozitie de un furnizor de cloud care ofera resurse hardware de procesare, memorie, stocare si conectivitate si resurse software ca sisteme de operare si baze de date, inlocuind astfel infrastructura de data center traditionala, aflata in locatia clientului. In esenta, IaaS se rezuma la masini virtuale pe care clientul le inchiriaza, in schimbul unei sume lunare, de la un CSP. Astfel, IaaS promoveaza un concept ideologic intrinsec tehnologiei de cloud: accesul la o resursa, si nu detinerea explicita a acesteia.
O organizatie isi poate construi infrastructura intr-un:
- cloud privat – serviciile de infrastructura sunt provizionate in mod exclusiv pentru un singur client. Infrastructura astfel construita poate fi detinuta, gestionata si operata de catre organizatie, o entitate terta sau o combinatie intre acestea si poate fi localizata on sau off premises
- cloud public – serviciile de infrastructura sunt oferite in cadrul unui model de tip multi-tenant si pot fi folosite de mai multe organizatii. Aceste resurse sunt disponibile pentru orice doreste sa le foloseasca sau se la achizitioneze. Infrastructura construita astfel exista in data center-ul furnizorului de cloud
- cloud hybrid – o companie poate alege sa foloseasca atat cloud-ul privat (din motive de securitate si complianta), cat si cloud-ul public (din motive de cost). Cele doua modele de cloud raman separate, dar sunt interconectate pentru a facilita schimbul de date si posibilitatea de a muta aplicatii dintr-o parte in alta.
IaaS se dovedeste a fi cel mai util in scenariile in care provizionarea rapida si scalabilitatea sunt esentiale. Mai exact, pentru organizatiile care au un ritm de crestere accelerat, dar nu dispun de un buget care sa le permita investii in hardware, IaaS este solutia ideala.
IasS poate fi util si pentru organizatiile care doresc sa elimine costurile necesare cu mentinerea infrastructurii de servere fizice, cu inlocuirea componentelor hardware defecte sau invechite si cu operatiunile de rutina.
Cateva dintre avantajele folosirii unui serviciu IaaS sunt:
- elasticitate si scalabilitate: resursele pot scala in sus sau in jos in functie de necesitatile organizatiei
- pay for what you use: suma platita este calculata conform resurselor consumate
- securitate sporita: furnizorii de IaaS investesc major in solutii si tehnologii de securitate de ultima generatie
- eliminarea costurilor CAPEX: se plateste o suma luna, OPEX (operational expenditure)
- future-proof: organizatia beneficiaza de cele mai recent hardware si software disponibil pe piata
- downtime redus: IaaS ofera servicii de resilienta si toleranta la defectari
- cresterea viteza de deployment: echipa de Dev poate trece sa codeze imediat ce masina este provizionata
- inovatie: furnizorul de cloud poate face disponibile noi feature-uri si servicii
- business-urile mici pot concura cu gigantii din industrie, cloud oferind sanse egale
Sunt multe avantaje in a folosi un mediu IaaS, dar exista si anumite dificultati, sau mai bine zis provocari. Unele pot fi depasite printr-o pregatire riguroasa, altele prezinta riscuri care ar trebui adresate inainte de deployment.
Cateva provocari sunt:
- costuri neprevazute: consumul de resurse poate fi estimat gresit si astfel suma platita lunar sa fie mai mare decat se asteapta
- dependenta de Internet: accesul resurselor depinde de o conexiuna stabila la Internet
- dependenta de un CSP: schimbarea furnizorului de IaaS poate ridica dificultati
- regulamente si legislatii: IaaS poate fi afectat de legile emise la nivel de stat sau de cele international, daca o companie are resurse distribuite geographic, fie pentru prezenta locala sau pentru redundanta
- selectia unui CSP: poate fi un process lung si complicat
Companiile folosesc cel mai adesea IaaS pentru:
- dezvoltarea de software
- hostarea aplicatiilor si a site-urilor web
- testarea de aplicatii
- HPC: high performance computing
- analiza unor volume mari de date (big data)
Scalabilitatea este esentiala pentru IaaS si acest lucru este foarte vizibil pentru un business de retail. Multe astfel de magazine au varful de activitate in lunile noiembrie (black friday) si decembrie (sarbatorile de iarna). Este firesc ca site-ul si aplicatia de e-commerce sa fie disponibila pentru client. Elasticitatea naturala cloud-ului face proviozionarea unor servere suplimentare sa fie incredibil de usoara, fata de varianta traditionala de a cumpara servere fizice, de a le instala si configura aplicatia pe fiecare server in parte si de a asigura si partea de load balancing, pentru numai 2 luni pe an 😊
Cloud-ul este intr-o continua schimbare. Pe langa IaaS, doua noi modele de servicii ofera alternative business-urilor in ceea ce priveste modul in care sa isi ruleze aplicatiile. Containerele si arhitectura serverless reprezinta alternative viabile la IaaS. Modelul IaaS este inca dominant in peisaj, dar pretendentii vin tare din urma si organizatiile vor trebui sa tina cont si de aceste optiuni in viitorul nu foarte indepartat.
Mihai Dumitrascu, Sr Systems Engineer