Vine un moment in ciclul de viata al unei retele cand arhitectura actuala nu mai corespunde nevoilor de business ale organizatiei. Aceasta constientizare poate fi declansata de limitarile hardware sau software ale solutiei existente sau de evenimente non-tehnice precum achizitia sau fuziunea cu o alta companie.
Retelele moderne trebuie sa fie construite astfel incat sa se poata adapta usor la cerinte noi venite fie din partea managementului companiei, fie cauzate de situatii exceptionale sau nepravazute, asa cum ne-au invatat ultimii doi ani 😊 Lipsa “elasticitatii” retelei supune organizatia sa suporte costuri atunci cand va aparea nevoia de schimbare.
Modificarea arhitecturii unei infrastructuri de comunicatii mari este o operatiune complexa. Implementarea manuala a noii arhitecturi necesita un “game plan” bine pus la punct, testat si validat dar chiar si in aceste conditii, se poate intampla sa apara situatii neastepate care sa afecteze desfasurarea activitatii normale.
Organizatia trebuie sa isi asume:
- downtime – Operatiuni precum inlocuirea echipamentelor vechi cu unele noi, recablare, reasezare in rack, schimbarea unor componente vechi cu unele noi, upgrade-uri de platforma vor intrerupe activitatea organizatiei pentru o durata de timp mai mica sau mai mare
- aparitia unor buguri sau a unor erori noi – software-ul nou poate sa aiba anumite probleme de functionare care nu au putut fi identificate in faza de testare, hardware-ul nou poate avea probleme de compatibilitate, configurarea manuala a echipamentelor intotdeauna este susceptibila erorii umane. Daca aceste probleme nu sunt identificate la timp, noua arhitectura poate face mai mult rau decat bine
- costuri mai mari asociate cu timpul petrecut cu upgrade-urile si reconfigurarile executate manual asupra echipamentelor de retea
Neajunsurile de mai sus pot fi rezolvate cu ajutorul solutiilor de automatizare si programabilitate. In acest sens pot fi date doua exemple:
- o retea creata cu ajutorul tehnologiei SDN – Software-Defined Networking
- o retea creata cu ajutorul tehnologiei IaC – Infrastructure as Code
Ambele solutii aduc beneficii net superioare variantei manuale de rearhitecturare a retelei pentru organizatie:
- viteza mare de roll-out si simplitate – echipamentele de retea pot fi configurate prin template-uri sau prin scripturi, eliminand astfel timpul petrecut de departamenul IT cu etapa de staging; upgrade-urile de software pot fi executate si ele intr-o maniera centralizata si sincronizata, astfel incat sa fie minimizat timpul petrecut cu aceste operatiuni de mentenanta
- consistenta in configuratiile echipamentelor – aplicarea unui template standard de configurare elimina erorile facute de om si reduce riscul de aparitie a unor setari incompatibile, posibilitatea de rollback la o versiune de configurare anterioara este o capabilitate mult apreciata
- reduceri de cost – departamentul IT va petrece mai putin timp cu executarea manuala a unor task-uri si se va putea concentra pe sarcinile mai importante si pe dezvoltarea proiectelor noi; se elimina si necesitatea de a avea o echipa IT onsite care sa performeze reconfigurarea manuala a echipamentelor sau care sa intervina in caz de configuratii gresite si este nevoie de rollback manual.
SDN si IaC ajuta organizatiile sa isi simplifice si sa accelereze procesul de migrare catre o noua arhitectura de retea. Rezultatul final va fi un ecosistem consistent, omogen care va economisi organizatiei timp si si bani. Daca inca nu faci rollout unei noi infrastructuri de retea prin tool-uri de automatizare, acum este cel mai bun moment de a incepe 😊
Mihai Dumitrascu, Sr Systems Engineer
