Extinderea prezenței Amazon Web Services (AWS) la nivel european devine tot mai vizibilă și în România. Diversificarea ofertei de servicii cloud disponibile pe piața locală este în avantajul companiilor românești, care pot alege acum dintr-o ofertă mult mai diversificată, benefiicind în mod direct de concurența la nivel global dintre Amazon și Microsoft.
În luna mai, Amazon Web Services (AWS) și-a extins amprenta la nivel local prin deschiderea primului birou din Capitală, unde mai deținea, din 2018, un centru global de dezvoltare. Este un semnal îmbucurător, mai ales că planurile companiei – care și- făcut intrarea oficială în România în 2005, via Iași – prevăd pentru 2021 deschiderea încă unui birou în Timișoara și a altor două tot în Iași.
Extinderea la nivel local este în concordanță cu politica furnizorului american de servicii cloud la nivel european. La sfârșitul anului trecut, AWS a anunțat că, în 2022, va inaugura o nouă „regiune“ în Elveția. (O „regiune“ AWS include mai multe centre de date amplasate în locații fizice separate, care dispun de sisteme de electroalimentare, răcire și securitate independente și care sunt conectate între ele printr-o rețea cu latență scăzută.) Amazon mai deține însă în Europa încă șase „regiuni“ active deja, în Franța (Paris), Germania (Frankfurt), Irlanda (Dublin), Italia (Milano), Suedia (Stockholm) și Marea Britanie (Londra). La acestea se va adăuga nu doar cea din Elveția, ci în 2023 și o alta în Spania.
Lider la nivel global și european
Prin aceste extinderi ale ariei de acoperire, AWS își consolidează poziția de lider pe piața furnizorilor de servicii cloud, atât la nivel european, cât și global. Conform companiei de analiză Canalys, AWS deținea în primul trimestru al acestui an circa o treime din piață, înregistrând o creștere de 32%. Următorul furnizor clasat, Microsoft Azure, care a înregistrat pentru al patrulea semestru consecutiv o creștere de aproximativ 50%, are o cotă de piață de 19%. Cea de-a treia poziție este ocupată de Google Cloud, care, deși a înregistrat și el un salt de peste 50% în ultimul trimestru, are doar 7%.
Ierarhia se păstrează nechimbată și la nivel european, unde UE încearcă să contracareze dominația americană – primi trei furnizori dețin mai mult de jumătate din piață – printr-un proiect cloud multi-național, GAIA-X, condus de Franța și Germania. Analiștii de piață sunt sceptici însă în ceea ce privește șansele de reușită ale acestuia, mai ales că, potrivit unei analize Synergy Research, pe următoarele locuri ale clasamentului furnizorilor de servicii cloud din Europa se situează IBM și Salesforce și abia pe poziția a șasea un operator telecom european. (Iar în „Top 10“ mai figurează și alți actori mari de peste Ocean, precum Oracle sau Rackspace.)
Concurența este bună și pe plan local
Creșterea amprentei Amazon la nivel european este vizibilă și în extinderea ofertei de servicii AWS pe plan local, unde tot mai multe companii au obținut în ultima perioada certificări de partener. Organizațiile locale beneficiază astfel de posibilitatea de avea acces la o contraofertă puternică la serviciile Azure, care au deținut pentru mulți ani o poziție dominantă, asigurată de vechimea și prezența activă a subsidiarei Microsoft din România, mai ales că, începând din ianuarie anul trecut, companiile locale au acces și la Amazon CloudFront. (Rețeaua CloudFront asigură conectarea la cele peste 225 de puncte de prezență AWS pe care Amazon le are în 47 de țări și permite reducerea latenței cu până la 50%.)
Strategia Dendrio este însă de a valorifica oferta ambelor furnizori de servicii cloud, fiind atât partener Microsoft Azure, cât și AWS încă din 2014. Am obținut certificarea Select Partner Tier în 2019, iar de anul trecut suntem AWS Advanced Partner Tier. În decursul celor șapte ani de parteneriat am realizat mai multe proiecte de migrare în cloud-ul Amazon, și am oferit servicii de consultanță și suport tehnic avansat pentru companii din domenii precum asigurări (City Insurance), e-commerce (Okazii.ro), dezvoltare software (Blugento și Vis Viridis Consult) etc.
Echipa Dendrio este specializată pe zona serviciilor:
- Amazon Simple Storage Service (Amazon S3)
- Amazon Elastic Compute Cloud (Amazon EC2)
- Amazon Relational Database Service (Amazon RDS)
- Amazon Aurora
- Amazon VPC
- AWS Lambda
- Amazon Route 53,
- AWS Direct Connect.
Complementar, Bittnet Training, companie care face parte din Grupul Bittnet ca și Dendrio, este cel mai vechi partener de training AWS autorizat din România.
Dacă doriți să aflați mai multe detalii despre cum vă putem ajuta să migrati în cloud-ul Amazon sau să folosiți serviciile AWS în cadrul companiei dvs., contactați-ne.