2021 aduce noi fonduri europene pentru digitalizare, ceea ce reprezintă ocazia ideală pentru schimbarea infrastructurii IT sau modernizarea aplicaţiilor. „Actiunea 2.2.2 – Digitalizarea IMM-urilor“ oferă subvenții de până la 100.000 de euro, iar cheltuielile eligibile includ software, hardware, implementare şi chiar training. Aliaţi-vă cu Dendrio şi veţi avea nu doar un partener tehnologic, ci şi consultanta necesară accesării acestor fonduri europene pentru digitalizare.
În ciuda aparenţelor, fondurile europene pentru digitalizare nu sunt o himeră, ci un sprijin real pentru multe companii româneşti. Peste 27.000 de firme au aplicat deja pentru a beneficia de subvenții de până la 150.000 de euro prin intermediul Măsurii 3 – „Granturi pentru investiții acordate IMM-urilor“. De asemenea, alte câteva mii au depus solicitări pentru a accesa finanțări între 50.000 și 200.000 euro prin Măsura 3 „ investiții și reconversia economică“. Unele proiecte sunt deja functionale şi publice, ceea ce arată că fondurile europene ajută la recuperarea decalajul digital pe care firmele mici şi medii din România îl au față de marile companii, dar și față de restul Europei (conform indicelui DESI)
Sprijinul pentru digitalizare continuă
Dacă pentru doua dintre măsurile menționate anterior, perioada de depunere a solicitărilor s-a încheiat recent, programul pentru digitalizarea IMM-urilor este activ. Denumirea „oficială“ a măsurii de sprijin este:
Programul Operațional Competitivitate / Axa prioritară 2 – Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă / Prioritatea de investiții 2b – Dezvoltarea produselor și serviciilor TIC, a comerțului electronic și a cererii de TIC / Obiectiv Specific OS 2.2 – Creșterea contribuției sectorului TIC pentru competitivitatea economică / Acțiunea 2.2.2 – Digitalizarea IMM-urilor.
ATENȚIE! – Acțiunea 2.2 include două componente diferite de finanțare: una pentru IMM-urile care nu au ca obiect de activitate tehnologiile IT (Acțiunea 2.2.2 – „digitalizarea microîntreprinderilor și întreprinderilor mici și mijlocii din alte sectoare de activitate decât TIC“) și alta pentru companiile IT care solicita sprijin pentru dezvoltarea de noi produse (Acțiunea 2.2.1 – „dezvoltarea unor produse/servicii/aplicații inovative din domeniul TIC“).
Bugetul total disponibil pentru Acțiunea este 2.2.2 de aproximativ 100 milioane de euro, bani care pot fi accesați prin intermediul Agențiilor de Dezvoltare Regională (ADR).
Contează judeţul în care activaţi, iar distribuția noilor fonduri europene pentru digitalizare pe cele opt regiuni de dezvoltare este următoarea:
- ADR 1 Nord Est – 15,7 milioane euro;
- ADR 2 Sud Est – 13,3 milioane euro;
- ADR 3 Sud-Muntenia – 14,1 milioane euro;
- ADR 4 Sud-Vest Oltenia – 10,7 milioane euro;
- ADR 5 Vest – 10,5 milioane euro;
- ADR 6 Nord-Vest – 12,8 milioane euro;
- ADR 7 Centru – 12,4 milioane euro;
- ADR 8 București-Ilfov – 10 milioane euro.
Potrivit documentației disponibile, proiectele de finanțare depuse de IMM-uri sunt selectate și evaluate de ADR-uri pe baza procedurilor și criteriilor elaborate de Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăți Informaționale (OIPSI, administratorul programului), durata maximă a selecției fiind de maximum șase luni. (Cererile de finanțare se depun prin aplicația electronică MySMIS2014.)
Conform prevederilor, fiecare ADR va subvenționa cel puțin 120 de IMM-uri, care vor beneficia de ajutorul de minimis livrat de Ministerul Fondurilor Europene în trei tranșe, finanțarea nerambursabilă acordată putând fi de până la 90% din valoarea eligibilă.
Care sunt cheltuielile eligibile
Pentru Acțiunea 2.2.2, respectiv pentru IMM-urile care solicită sprijin financiar pentru digitalizarea activității, activitățile și cheltuielile eligibile sunt:
- Achiziționare de hardware TIC, dispozitive și echipamente aferente (inclusiv cheltuieli de instalare, configurare, punere în funcțiune);
- Realizare de rețele LAN pentru implementarea aplicațiilor de proiect;
- Achiziționare și/sau dezvoltare de aplicații software / licențe necesare implementării aplicației de proiect, configurarea și implementarea bazelor de date, migrarea și integrarea diverselor structuri de date existente;
- Achiziționare / realizare de website-uri de prezentare a companiei;
- Achiziționare de nume de domenii noi „.ro“ direct de la furnizorul național de domenii;
- Achiziționare de soluții de semnătură electronică;
- Achiziționare de aplicații informatice specifice pentru persoanele cu dizabilităti;
- Achiziționare de soluții IT pentru comerțul electronic;
- Achiziționare de servicii de consultantă pentru elaborarea documentațiilor necesare pregătirii aplicației de proiect propuse spre finanțare și/sau managementul aplicației de proiect (inclusiv elaborarea documentațiilor necesare implementării aplicației);
- Instruirea personalului care va utiliza produsele implementate / achiziționate și a personalului care va asigura mentenanța;
- Achiziționare servicii de auditare intermediară/finală, financiară (conform reglementărilor naționale în domeniul financiar-contabil) și tehnică (din perspectiva corespondenței rezultatului aplicației de proiect cu aplicația de finanțare și obiectivele POC).
Perioada de depunere a aplicațiilor este de aproximativ 4 luni (semestrul I 2021).
Dendrio vă ajută să obțineți finanțarea
Dacă sunteți deciși să accesați fondurile disponibile prin intermediul Acțiuni 2.2.2, specialiștii Dendrio vă pot ajuta. Vă oferim nu doar soluții software și hardware cu performanță validată, ci și servicii de consultanță, implementare și training, pe care le puteți deduce prin intermediului programului.
Pentru informații detaliate vă invităm să:
• Accesați pagina dedicată Acțiunii 2.2.2;
Descărcați e-book-ul „Programul de finanțare a digitalizarii (click pe imagine):